Despre noi

[ Page 1 of 2 ]  [ 1 ]  [ 2 ]  [ Next »

Lansare Lenovo BlogSalut şi bine ai venit în lumea Lenovo! Deoarece prin acest articol marcăm naşterea Lenovo Blog, un mic colţ de I-net dedicat pasionaţilor Lenovo din România şi nu numai, te rugăm să ne dedici câteva minute din timpul tău pentru a putea întâlni oamenii care fac parte din acest proiect, pentru a putea ştii la ce să te aştepţi din partea noastră şi cum ne poti ajuta să reuşim să ducem la capăt ceea ce ne-am propus.
Cine suntem noi?

Iniţiatorul proiectului Lenovo în România este Lajos Vadnay, un foarte simpatic şi entuziast domn care este la propriu “îndrăgostit” de universul Lenovo. Căutând un proiect interesant şi plin de viaţă în care să mă implic, am avut ocazia să îl întâlnesc pe Lajos care a reusit să mă convingă în nu mai mult de cincisprezece minute (inclusiv prezentările de rigoare) să fac parte din echipa Lenovo Blog.

Echipa Lenovo Shop se remarcă printr-un nivel ridicat al profesionalităţii de care dă dovadă, fiind suficient să arunci o privire pe pagina de certificări IBM obţinute de către membrii săi, spre exemplu. Aş putea să enumăr IBM Certified Systems Expert – System x High Performance Servers Technical Support V3, IBM Certified Specialist – System x Technical Principles V8, IBM Certified Systems Expert — IBM BladeCenter V4, IBM Certified Specialist — IBM BladeCenter V4 şi multe altele.

Totodată, Nolimits Tehnologies, firma din spatele proiectelor Lenovo Shop & Blog este partener oficial al IBM, Lenovo, Microsoft, VMWare, Cisco şi Trend Micro.

Ce fac în timpul liber cei din echipă? De exemplu, în timp ce Lajos petrece foarte multe clipe alături de cei doi copii ai săi Kincso şi Csenge, eu mă strecor tiptil-tiptil din casă de câte ori am ocazia împreună cu telescopul pentru a mă uita prin “gaura cheii” la lumi îndepărtate.

Ce vrem să facem?

În principiu, prin Lenovo Blog urmărim să creăm un loc unde fie că este vorba despre un simplu utilizator al produselor Lenovo, fie despre un pasionat înfocat al acestei mărci, amândoi să găsească informaţia pe care îi interesează. Astfel, vom avea articole în care vom prezenta produsele Lenovo, dar şi multe articole în care te vom ajuta să găseşti răspunsul la diversele probleme care pot apărea de-a lungul timpului. Totodată, îţi vom prezenta şi diverse modalităţi de a îmbunătăţi performanţele sistemului tău, de exemplu, sau scurtături şi sfaturi care să te ajute în munca de zi cu zi.

Pe termen lung, dorinţa noastră este să adunăm toţi pasionaţii Lenovo din România şi să alcătuim o comunitate unde vor putea discuta ultimele apariţii în domeniu sau chiar să acopere unele subiecte, probleme care nu vor fi prezentate sau nu îşi găsesc rezolvarea pe acest blog.

Cum ne poţi ajuta?

Fiind oameni, greşim. Este o afirmaţie pe cât se poate de simplă dar prin intermediul căreia vrem să te îndemnăm să nu eziţi să ne tragi de mânecă ori de câte ori vei observa că ceea ce am scris sau am prezentat nu concordă cu realitatea.

În altă ordine de idei, se pot ivi cazuri în care o sută de utilizatori sunt mulţumiţi de un anumit produs dar tu ai întâmpinat o serie de probleme sau pur şi simplu nu este asa cum te-ai aşteptat. Spune-ne despre problema ta şi vom încerca să găsim o soluţie!

Profitând de ocazie, dorim să îţi amintim că nu ne vom supăra dacă ne vei lăuda sau vei publica o părere pozitivă referitoare la un anumit produs Lenovo. Încurajările tale ne vor ajuta la fel de mult.

La finalul fiecărui articol vei găsi un formular prin care poţi să ne comunici toate aceste lucruri, fie că vor fi cuvinte de laudă, mustrări sau întrebări (totuşi, nu suntem încă pregătiţi pentru a da autografe!). Cât timp comentariile nu vor conţine un limbaj neadecvat, ne obligăm să respectăm promisiunea că vom publica toate comentariile tale.

Pe final

Nu putem spune decât să îţi urăm lectură plăcută şi să ne exprimăm speranţa că ne vei vizita cât mai des de acum încolo!

Echipa Lenovo Blog

noLimits Technologies srl

CUI: R05014937
Satu Mare, Fagului 35
Tel/Fax:004-0261-770037
@: office @ nolimits . ro
Responsabil: Lajos Vadnay
www.nolimits.ro

VN:F [1.9.3_1094]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Despre noi, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Comments are closed.